O Metoda Periculoasa [2011] | {recenzie}

Recenzie: A Dangerous Method (2011)

O metodă periculoasă.

Un film despre viața lui Jung și a lui Freud, având-o în prim plan pe Keira Knightley, în caracterul puternic jucat de Sabina Spielrein, o tânără frumoasă, nimfomană, cu înclinații masochiste și complexe de vinovăție adânc gravate în creierul ei.

Tânăra interpretează rolul unei rusoaice ce vorbește fluent germana, o fată foarte educată, care urmează să-și pregătească cariera pentru a deveni doctor psiholog. Printre ei, mai apare Otto Gross, un pacient desfrânat care e pornit să forțeze limitele.

Filmul este mai mult biografic, ușor greoi, considerat mediocru de unii critici de film privind partea de regie și scenariu; are la bază totalitatea teoriilor și a cercetărilor despre sexualitate (și nu numai) a marilor psihologi: Freud și Carl Gustav Jung.

E interesant cum la aproape fiecare scenă cu Freud, tacticos sau nu, acesta apare cu un trabuc în fața lui Jung.

Printre picături apar termeni lingvistici. Absolvenții de psihologie care care au chiulit de la cursurile de psihanaliză și nu au învățat când a fost vremea potrivită vor trebui să stea la vizionarea filmului cu cărțile de specialitate peste tastatură.

Expunerea relației triunghiulare: Freud-Sabina-Jung care se se găsesc și se despart la un moment dat, are de gând să schimbe pentru totdeauna „chipul gândirii moderne”.

În realitate ca și în film, părintele psihanalizei, Freud interpreta aproape orice din punct de vedere sexual, fiind inflexibil în abordare. Jung, în schimb avea o abordare mai mistică bazată pe superstiții și pe percepții extra senzoriale fiind considerat un continuator al esoterismului. Freud și Jung tot timpul aveau perspective diferite și erau în conflict.

Tot din realitate, știm cu toții că la bătrânețe Jung strălucea de pace și seninătate, spre deosebire de Freud care, după o viață foarte nefericită, s-a îmbolnăvit de cancer al maxilarului și a murit mizerabil. Dar nu contează! Gândirea occidentală l-a urmat pe Freud, nu pe Jung.

Intrând în lumea virtuală a filmului.

Intrăm direct în plină acțiune – la Zurich în vremurile din 1904 într-o trăsură, niște birjari printre care și Jung pun stăpânire pe Sabina care face crize severe de isterie. Aceasta este dusă la control de doctorul Jung.

„Buna dimineața. Sunt doctorul Jung.
Eu sunt cel care te-a internat aici ieri.”

Tânăra pe jumătate debusolată cu privirea vântului turbat afirmă necontrolată că nu este nebună. Rămasă cu o traumă care și-a pus amprenta asupra ei inevitabil, a mai rămas și cu un soi de paranoia de unde se observă teama ei accentuată și nejustificată față de doctor. Bagajul ei emoțional era destul de mare încât abia reușește să silabisească câteva cuvinte printre dinți.

Cu doctorul în spate începe procesul psihanalizei. Metoda propusă de Jung prin reamintire și povestirea evenimentului nu face decât să-i accentueze trauma. Acesta încearcă să identifice și vrea să se asigure prin întrebări care a fost cauza suferinței ei apelând la partea ei rațională, dacă ea a identificat un gând – atunci când s-a oprit din vorbit (era în dialog intern). Apelează și la partea emoțională să vadă poate este ceva de natură emoțională, dacă este vreo imagine care îi vine în minte.

Observăm în comportamentul ei halucinațiile care sunt prezente la plimbarea în natură cu doctorul, apoi comportamentul ei bizar la felul cum mănâncă, cum se bălăcește și murdărește ca o masochistă jucăușă în lacul din curtea spitalului.

Freud ajunge să o pună „facilitatoare” pe Sabina așa în mod firesc din lipsă de personal la experimenţele lui. Asta poate constitui o tactică de bun simț de a o resuscita și a-i da forță, mai ales făcând ceea ce îi place ei cel mai mult.

Merită trecute în revistă câteva afirmații sau întrebări reușite de aici, de remarcat fiind cea a lui Jung: ”Îngerii toți vorbesc germană. Este tradițional” sau întrebarea fără răspuns a aceluiași Jung: ”De ce oare trebuie să depunem atâta efort pentru a ne reprima instinctele noastre naturale?” sau îndemnul lui Otto: ”Nu reprima niciodată nimic”.

Freud este evreu și nu stă prea bine cu banii. Jung e arian și e întreținut de soție, fără să piardă vreun prilej de a-i reaminti confratelui său diferența de poziție socială. Soția e piatra de temelie a gospodăriei sale, sursa de venituri și de moștenitori, dar pofta ei erotică este „normală” față de Sabina, unde găsește eliberarea în ea și cade pradă instinctelor până la urmă în ciuda conflictului pe care îl are despre monogamie.

Pe măsură ce terapia lui Jung înaintează, granițele personale dintre acest trio devin neclare între viața profesională, viața personală, fanteziile și realitatea.

Cu stima de sine scăzută, de observat cum Sabina caută umilirea și rănirea cu lumânarea ca să se simtă excitată.

Observăm ce înseamnă granițe personale slabe.

Nimic nou sub soare până aici.

Sunt foarte multe femei care găsesc agresivitatea ca fiind plăcută și excitantă, având în familie o mamă sau un tată abuziv, nu e nimic de mirare că aceste femei odată ajunse la vârsta de adult, ajung să aibă fantezii sexuale deviante și neortodoxe, ajung să se simtă atrase instinctiv de bărbați tipic agresivi.

A nu se confunda masculinitatea cu agresivitatea, OK?

De ce femeile sunt atrase de bărbații duri, de acei bad boys și nu de bărbații de treabă, bărbații de fel drăguți? Vom discuta despre asta în viitorul apropiat.

Revenind.

Rusoaica fiind la mijloc între ei îl informează pe Jung că prietenul lui, Freud nu îl vorbește de bine. Despre bârfă, integritate și politica „bros before hoes” s-a vorbit AICI.

Jung din nesiguranță și avându-l ca Freud ca un fel de frate mai mare care îl avea sub aripa lui și care îl făcea să se simtă protejat cumva, îi trimite o scrisoare acestuia despre relația lui cu rusoaica și îi predă cazul lui ca să soluționeze terminarea relației dintre ei care îi amenința căsnicia.

Și aici intervine Octavian Palier:

„Nu în puține cazuri, femeia și bărbatul nu știu să se despartă la vreme. Așteaptă să dispară tot ce i-a apropiat și legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărțirea însăși în ceva deosebit, de care să-și aducă aminte cu duioșie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât”

Jung n-a făcut asta. După o iubire ciudată nu a știut să iasă din această relație la timp.

În concluzie cred că regizorul îndeamnă spectatorii frigizi să-și descrețească frunțile… încurajând libertatea de a face sex în secolul 21, dincolo de orice prejudecată,  îndoctrinare religioasă sau cine știe ce convingeri limitative moderne.