Destinul e lăsat la liber arbitru, ni-l putem controla sau forțe invizibile contribuie la influențarea lui, fără să ne dăm seama?
„The Adjustment Bureau” îl are în centrul acţiunii pe unul din cei mai tineri și nonconformiști candidați din S.U.A., politicianul David Norris, căruia soarta i-a rezervat un loc privilegiat în Senatul Statelor Unite ale Americii ale carei şanse sunt să devină viitorul senator. Trecutul său de băiat rau, dar de o sinceritate dezarmantă îi atrage multe procente în cursa pentru Congres și mai apoi pentru Senatul SUA. Cu toate eforturile staff-ului sau ale campaniei, el pierde alegerile. Acest lucru nu-l descurajează, ci îl ambiționează să candideze în scrutinul următor. Atunci când o întâlneşte pe Elise Sellas, o balerină de care se îndrăgosteşte, David se abate fără să ştie de la drumul pe care i l-a trasat destinul propriu, totodata face cunoștință cu “gardienii destinului”, niște deschizători de drumuri, mai exact un grup de bărbaţi misterioşi, îmbrăcaţi în costume elegante şi purtând tot timpul pălării pe cap, care decid să intervină pentru a-l împiedica pe tânărul politician să îşi continue idila cu dansatoarea şi să modifice astfel planurile pe care Divinitatea le-a făcut pentru el. Convins că agenţii destinului de la The Adjustment Bureau îşi vor folosi puterile supranaturale pentru a-l despărţi de Elise, David Norris trebuie să aleagă între a rupe relaţia cu balerina datorită predicțiilor la adresa lui Elise (că nu vor fi fericiți) sau a lupta pentru dragostea vieţii lui şi a încerca să îşi impună liberul arbitru. Pe cât e de relevantă miza care a rămas în joc, pe atât de ridicolă pe de altă parte… vazută din exterior.
Carieră sau persoana iubită? Unii își umplu golul interior cu o carieră sau cu persoana iubită. Ambele sunt importante și nu trebuie neglijate. Cu toate că a existat un plan și a încercat să îl urmeze, dragostea a rupt acel plan.
Subiectul filmului este idealist, altfel fantezist din punctul meu de vedere. Un film care ne învață că trebuie să luptam pentru ceea ce credem și să nu acceptăm ceea ce ni se prezintă, decât dacă simțim în interior asta. – Paradoxul luptării în dragoste e că atunci când te lupți din greu și te dai peste cap, e foarte posibil să obții chiar opusul.
De remarcat replica lui David din discursul său, în urma pierderii alegerilor: „În cartier aveam o regulă, când intri într-o luptă nu este vorba dacă ești doborât sau nu, ci, de ce faci când te ridici.”
Filmul ne mai învață că ceea ce a fost creat și expus ca o realitate virtuală prin intermediul unei pârghii de ecran cinematografic există deja și se folosește cu succes în realitatea de zi cu zi. Mai ales că trăim în secolul 21, nu mai trăim în secolul 19 unde: resetarea memoriei prin hipnoză, extragerea informațiilor la nivel de celula, nu sunt SF-uri supranaturale. Aici e jocul celor de elită care vor să se extindă și să controleze lumea. De aia lumea când merge într-un bootcamp simte că e ceva în aer, o vibrație interesantă care creează dependență. Nu mai contează!
Filmul pare o alegorie care surprinde niște adevăruri neașteptat de crude și necontrolate, care ne duce cu gândul la ideea că omul trebuie să lupte prin liberul arbitru pentru ceea ce iubește și în ceea ce crede chiar și împotriva destinului, împotriva ideilor preconcepute, împotriva ideilor intuitive ale destinului.
Cel mai bine e să vă formați propriile voastre percepții, vizionându-l.
MANUEL Tucaliuc
