Iunie 2016.
Deja mă plictisisem de joburile din România (meh!) și tânjeam spre alte provocări care conțineau oportunități de independență financiară la care eu și majoritatea dintre noi doar visăm cu ochii deschiși.
În consecință, am aplicat pe ejobs – pe o poziție de vânzări. Vânzări știu să fac cel mai bine de când mă știu. Nu știu la ce te pricepi tu cel mai bine, dar eu fac vânzări de la vârsta de 16 ani. „Prietenii mei apropiați” din cartier știu asta. Unii indivizi s-ar putea să devină invidioși când citesc asta. Nu contează.
Articolul curent reflectă o gașcă de insighturi [a-hauri] care o te ajute să înveți să fii mai șmecher, mai experimentat de fiecare dată când o să călătorești într-o țară nouă și nu numai.
OK. Să-i dam drumu…
Se instalase deja vara, așa că am plecat direct în Londra cu biletul asigurat de compania de recrutare. Jobul era pe vânzări de produse cosmetice, produse de evrei de la Marea Moartă. Scopul meu nu era să stau la acel job. Știam că joburile astea nu mai dau randament de ani de zile. S-a cam săturat lumea de vrăjeala asta cu SOAP &co.
Știam din start la ce aspir. Jobul asta era DOAR un punct de pornire… ca pe urmă să-mi găsesc un job mai bun și mai bine plătit.
Nu întâmplător am zburat din Iași. Nu doar pentru că era aeroportul cel mai aproape de Botoșani. Am zburat din Iași, pentru că aveam un amic care lucrează la sri în aeroport și mă așteptam așa ca printr-o minune să-mi dea un dvd sau un stick cu informațiile de interes politic de care aveam nevoie pentru a ataca la Înalta Curte de Justiție, unde aveam un avocat în Scoția. Cu 5 luni în urmă, amicul ăsta m-a încurajat în mod subtil de această conspirație… ce trebuie să fac, printre mulți alții, el nefiind singurul, printre alte multe semne directe, discrete sau indirecte venite de la cunoscuți, amici, prieteni. Sper să vadă textul ăsta și să-și dea seama acum, că mă așteptam la un succes diplomatic și în principiu.. la ceva mai mult din partea lui. Și nu doar din partea lui, ci din partea la mulți alții din serviciile de contra informație și serviciul extern de informații — în mod special. Între mine și cel care mă ajuta în mod direct erau un bonus dublu. Miza era mare.
Am zburat într-un final fără informațiile cruciale de care aveam cel mai mult nevoie atunci când chiar era perioada cea mai fructificată pentru afaceri.
Am aterizat în Londra.
Londra, aer curat, frizura rezistă.
Ajuns în aeroport, m-a cules un angajat și am sosit într-o casă cu mai mulți români, fete și băieți… în zona Stratford. Mi s-a oferit o cameră liberă care nu avea nici măcar cheie de la yala, noroc că aveam valiza cu lacăt. Mi-am învățat speachul pe din afară și a doua zi de la ora 9 am trecut la treabă în blugi negri și cămașă albă, la standul din Westfield mall. Trebuia să abordez fiecare persoană care trecea pe lângă stand, să-i fac demonstrații live ale produselor cosmetice și bineînțeles să finalizez vânzarea. În pauza de 15 minute m-am dus la terasa mall-ului și m-am răcorit cu o bere unde in fața mea erau 2 români care stăteau de vorba. L-am întrebat fugitiv [eram pe ceas contra-cronometru să ajung în timp util la stand] pe unul dintre ei dacă știu sau au auzit de vreun job pentru mine. „Ești ca un șarpe care atacă și ia prada” mi-a spus. Nu mi-a mai spus nimeni asta până acum. M-am întors de la servici și văd ca a apărut peste noapte un mesaj despre bani scris pe peretele din camera unde dormeam. Hm! Suna cam așa: “banii vin dintr-o lume rea, iar lumea rea nu e lumea mea”. În fine, am stat 3 zile pe jobul ăsta de cosmetice, mi-am dat seama că nu fac bani și m-am orientat către alt job. Prin urmare, mi-am luat comisionul și am început să caut pe net alt job.
Mi-am găsit la un mini-market românesc, ca vânzător de produse și alimente tipic românești. Stăteam pe casa de marcat și așteptam entuziast clienți noi. Între timp stăteam pe facebook. Eram abonat la un site de dezvoltare personală din afară care îmi dădea tot felul de directive. Îmi spunea să fiu puternic și mă îndemna să acționez să-mi indeplinesc VISUL. De ce? Pentru că s-au întâmplat lucruri ciudate la locurile de muncă pe care le-am avut. Pentru că în casa în care stăteam erau tot felul de joculețe psihologice, tachinări și provocări de gradul 1 ca să zic așa. Iar poliția din Londra îi agăța ușor și se facea dreptate dacă știau tot ce se întâmplă în spatele scenii. Iar eu nu am făcut nimic în sensul ăsta. Ceva mistic și misterios s-a întâmplat care pe mine unul, mă depașește ca nivel de înțelegere chiar și la nivelul diferit la care sunt acum. Dacă acționam în direcția potrivită probabil că acum eram la un alt nivel cu un cont gras în banca, fără îndoială. Adevărul e că Universul nu pedepsește și nici nu răsplatește, el rezonează cu vibrația ta din acel moment. Dacă așa a fost să nu am un succes financiar internațional – înseamnă că așa trebuia să se întâmple. Poate că dacă aveam succes pe termen scurt, dacă mai stăteam acolo pe termen lung nu era bine. Mă gândesc.
Arta de a Călători se Învață
Călătoriile, excursiile, aventurile spontane îți oferă prilejul de a ieși din zona ta de confort.În fiecare țară sau oraș unde am călătorit am găsit de fiecare dată ceva unic și interesant. Mie îmi place să vizitez capitalele. Sunt foarte curios când explorez capitalele lumii.
The most important kind of freedom is to be what you really are… [Jim Morrison]
Unul din lucrurile cele mai fascinante într-o călătorie e că descoperi în esența cine ești tu cu adevărat. Acolo cad toate maștile și iese la iveală caracterul. De vrei să descoperi cine ești cu adevărat – călătorește NEAPĂRAT în altă țară. Vei descoperi părți resursă din tine, pe care crede-mă… până atunci nu știai că există în tine. Un neamț mi-a spus că în Germania nemții își fac un obicei de a călători o dată pe an cu un buget de 1000-1500 de euro.
Un alt lucru mișto e că atunci când ești într-un oraș vibrant nou, care emană o energie fantastică, auzi ceva nou, vezi ceva nou, simți ceva nou. Practic, ești din ce în ce mai conștient/ă de cele 5 simțuri și devii automat mai curios/curioasă să descoperi oameni din toate tările și cultura țării în profunzime.
Un alt lucru interesant e să vezi în centrul Londrei, negri cum vând cocaină pe 10 lire, iar la 10 metri distanță sunt câte 5 polițiști cu vestă anti-glonț pe ei. Apropos de asta. M-a întrebat cineva de pe strada dacă vreau să devin polițist. Am spus pas. În gândul meu era că e foarte periculos să-ți faci meseria într-un oraș ca Londra. Am văzut tot felul de faze sub ochii mei care m-au lăsat făra respirație. Oh, deja am scris prea mult.
6 lucruri fundamentale pe care le-am învățat din această calatorie
- Indiferent în ce țară din Europa vrei să pleci, trebuie să ai în vedere în primul rând, mai presus de toate – că ești cetățean european cu drepturi. Cel mai rău lucru dacă ți se întâmlpă să fii subestimat, provocat, tachinat ca un fel de agresivitate pasivă, e să stai așa. Să nu faci nimic e și asta o decizie. Ce aș fi făcut eu dacă aș fi dat timpul înapoi cu 5 ani? În primul rând m-aș fi dus într-un cartier cu indieni care sunt cei mai buni hackeri. Apoi aș fi apelat la Ambasada Romaniei din Londra. M-as fi dus la british army sau la mi6. British army cred că sunt mai devotați patriei.
2. Stabilești scopuri care te lasă fară respirație. Scopul meu înainte să plec în Anglia a fost sa fac 100.000 de euro, să-mi cumpăr o decapotabilă și un telefon performant;
3. Ia-ți un job și aplică direct la englezi, la multi-naționale, nu pe site-urile românești sau prin agenții care îți percep comision;
4. Ferește-te de românii pe care nu-i cunoști. Și nu da încrederea ta altora, până o câștigă greu. Probabil că dacă ești experimentat știi deja că românii înșeală, se ceartă și se bat între ei. Până și moldovenii de peste Prut între ei sunt mai uniți în străinătate și se ajută reciproc. Pocăiții la fel. Nu zic să fii versat, că trebuie să ai o școală pe tine încât să fii imun la tot felul de interese meschine care nu intră în realitatea ta dominantă; cu cât o să călătorești mai mult, cu atât o să capeți mai multă experiență de viața, nu-ți fă griji.
5. Vrei să gusți dintr-o atmosfera internațională pe bani puțini? Recomand cu căldură „backpackers-urile ”. E un cadru emotional super fain unde o să întâlnești oameni din diverse țări. Nu are rost să dai 70 de lire (chiar dacă ai bani.) să stai într-un hotel cu 3 stele de lux. Mai bine stai la backpackers. Nu te costa mai mult de 17 lire/zi. Tot ce trebuie să faci e să cauți pe google: backpackers [insert your city] și îți afișează o listă întreagă de locații.
6. Amintește-ți că NU ești într-un cadru mic.
Sunt în Stratford unde mi se întâmplă lucruri ciudate pe care eu nu le vreau, sunt provocat și mă enervează colegii de muncă. Un coleg de muncă o caută cu lumânarea și mă provoacă să-l bat măr. Dar ho, vine poliția… mai bine nu, la dracu! Dar asta e ce se întâmplă doar în Stratford. Stratford e doar o zonă, un cartier [un cadru] din intreg peisajul din Londra, unde în afara programului de munca te poți distra la maxim.
În afara programului de muncă, m-am plimbat prin centrul Londrei și în alte zone super sweet care îți cad fața când le vezi arhitectura. Am fost în Piccadilly Circus la cel mai mare cazinou live cu dealeri, am jucat la ruletă. Am fost la Big Ben si London eye. În timp ce eu mă confruntam cu tot felul de probleme la locul de muncă, T.D. ofițerul de sie care mi l-a recomandat cineva de pe facebook, se poza la Tower Bridge. Poftim cultura. Mai mult de atât, cand am iesit la alergat am văzut 2 mașini cu neoane dedesubt de la serviciile secrete care circulau pe ruta unde alergam. (what the heck!)
Pot să-ți mai spun că am călătorit în Londra foarte mult cu autocarul. Îmi place foarte mult la etaj. Pentru orice călătorie îți trebuie un card, se numește card oyster care se încarcă cu 5 lire. La un moment dat mi-a expirat, iar eu tot pe ăla îl foloseam. Așa că m-au prins 2 controlori și m-au luat la întrebări. M-au întrebat unde stau, etc. Le-am dat o adresă falsă. Noroc că nu aveam nici un act de identitate la mine. Partea cea mai comică e când m-au întrebat cum mă cheamă. Le-am spus „George Coșbuc”. Am râs pe înfundate după aia.
Una peste alta, daca și tu, la fel ca mine, ai fost plecat in Marea Britanie…sunt bucuros să-ți văd povestea ta într-un comentariu. Care e povestea ta?
Și nu uita, construiește-ți un stil de viață nomadic !
Manuel Tucaliuc
https://masculinist.ro/
